ALDE: Susținem alegerea primarilor în două tururi, dar asumarea răspunderii arată că PNL sacrifică această măsură pentru forțarea anticipatelor

ALDE: Susținem alegerea primarilor în două tururi, dar asumarea răspunderii arată că PNL sacrifică această măsură pentru forțarea anticipatelor
Publicat: 16/01/2020, 16:43

„ALDE a susținut și susține în continuare alegerea primarilor în două tururi! Decizia Guvernului de asumare a răspunderii pe modificarea legislației electorale pentru alegerile locale este una regretabilă. Considerăm că nu calea asumării răspunderii era cea adecvată, ci, așa cum ALDE a cerut, adoptarea unei ordonanțe de urgență, care, pe lângă avantajul intrării în vigoare imediate, putea ulterior fi și dezbătută în Parlament pentru orice modificare”, au transmis liderii formațiunii într-un mesaj postat pe Facebook.

Liderii formațiunii condusă de Călin Popescu Tăriceanu au atras atenția Guvernului că o eventuală demitere a sa în Parlament, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură, va bloca aplicarea alegerii primarilor în două tururi și păstrarea actualei legislații.

„Înțelegem, astfel, că se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forțarea alegerilor anticipate”, se mai arată în mesaj.

Reacția vine în contextul în care Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Arcul de Triumf din București, iluminat în albastru de Ziua Europei